Compus la sfârșitul verii anului 2025, Concertul meu nr. 2 pentru pian este dedicat remarcabilului pianist Daniel Ciobanu, a cărui artă, imaginație și virtuozitate neînfricată au inspirat profund această lucrare încă din primele schițe. Este un concert născut din mișcare – între culturi, tradiții și epoci – care își extrage seva dintr-un spectru larg de influențe, deopotrivă arhaice și surprinzător de actuale.

În esență, lucrarea reflectă fascinația mea pentru expresia folclorică în formele ei cele mai brute și vibrante. Spiritul tradițiilor lăutărești românești și energia electrizantă a ansamblurilor de rromi se împletesc cu vitalitatea ritmică a muzicii turcești, creând un univers sonor teluric, visceral și imprevizibil. Aceste influențe nu sunt citate literal, ci sunt absorbite și transformate într-un limbaj muzical personal.

La fel de important este dialogul concertului cu trecutul. Ideea barocă de concertare, ca interacțiune dinamică între forțe, constituie fundamentul structural și expresiv al lucrării. Aici, pianul nu se află doar în opoziție cu orchestra, ci participă la un schimb continuu cu coardele și, în mod special, cu o secțiune de percuție proeminentă, rezultând într-un discurs muzical vibrant și teatral.

Prima parte, Turkish Delight, se desfășoară cu un impuls ritmic inconfundabil. Tema principală, modelată de un groove distinct turcesc, propulsează muzica înainte cu o energie aproape hipnotică. Interacțiunea dintre pian și percuție este esențială, creând un peisaj sonor pulsatoriu, deopotrivă ludic și neobosit.

Partea a doua oferă un contrast puternic. Cu caracter de cântec de leagăn și profund introspectivă, aceasta este inspirată de simplitatea și profunzimea emoțională pe care le admir în Concertul nr. 2 pentru pian de Șostakovici. Timpul pare să se dilate și să se suspende, lăsând să se contureze o voce mai intimă – fragilă, nostalgică și discret expresivă.

Partea finală, Dracula’s Onigiri, explorează o dimensiune mai fantastică și teatrală. Inspirată de figura mitică a lui Dracula, ca simbol al unei energii nestăpânite, aproape supranaturale, muzica devine sălbatică și imprevizibilă. Această întunecime este însă filtrată printr-o perspectivă neașteptată: o infuzie exotică de culori și gesturi din Extremul Orient. Rezultatul este un dans suprarealist, aproape grotesc – în același timp sinistru și jucăuș, ancorat în folclor, dar eliberat de orice granițe geografice.

De-a lungul întregului concert, am căutat să echilibrez această dimensiune de libertate și exuberanță cu un profund respect pentru tradiția concertului clasic. Dincolo de suprafața sa eclectică se află o arhitectură formală clară și o preocupare pentru coerența narativă. În multe privințe, lucrarea reflectă lumea contemporană – neliniștită, hibridă și plină de contraste – unde granițele se estompează și apar conexiuni neașteptate.

Sunt profund recunoscător lui Daniel Ciobanu și orchestrei Addixion pentru aducerea la viață a acestei lucrări, în premiera sa aici, la București.

— Christoph Croisé